Protocronism

Curente culturale românești

Gândirism Junimism Latinism Ortodoxism Poporanism Protocronism Realism socialist Sămănătorism Sincronism Trăirism Țărănism

Protocronismul (din greacă: πρώτος prõtos „primul” + χρονος chronos „timp”, în traducere „primul timp, strătimpul”) este o tendința de a afirma anticiparea la nivel național a unor realizări artistice și științifice universale.^[1]

Termenul a început să circule în România în anii '70 și voia să delimiteze un curent ideologic care sublinia caracterul unic și de pionierat al culturii române. Inițiatorii lui, asemeni tradiționaliștilor interbelici, avertizau asupra consecințelor drastice pe care le poate avea subordonarea față de Occident și implicit denunțau teoriile cosmopolite precum Sincronismul lui Lovinescu.^[2] În dezvoltarea sa, protocronismul a luat o valență puternic naționalistă, instrumentată politic de regimul Ceaușescu, care promova un trecut idealizat al țării, trecând peste regulile cercetării științifice și recurgând la date și surse îndoielnice, care puteau legitima mai ușor teoriile protocroniste. Este folosit astăzi pentru a desemna această tendință de manieră generală, sensul putându-se extinde asupra unor fenomene similare din alte state.^{[necesită citare]}

În mediul academic aceeași noțiune este denumită peiorativ și dacomanie sau tracomanie. Autorul Dan Alexe o numește dacopatie.^{[3] [4]}

Susținătorii curentului, însă, preferă să se autointituleze dacologi, denunțând o ipotetică cenzură a „științei oficiale” și reclamând dreptul de a-și prezenta părerea și argumentele.^{[necesită citare]}